Pagini

luni, 16 februarie 2009

Gilles de Rais...... speachless

„... ca să-si practice actele de desfrâu cu băieţii si fetele menţionate, împotriva cursului naturii, el îşi lua mai întâi mădularul în mâna stângă sau dreaptă si şi-l freca, până când devenea erect si pulsând, apoi şi-1 plasa între picioarele băieţilor sau fetelor, fiind indiferent faţă de organul feminin natural, şi-si freca membrul viril pe pântecele numiţilor băieţi sau fete cu o excitare libidinoasă, până ce-si arunca sperma pe stomacurile lor... după ce avea un orgasm... avea o plăcere deosebită să observe cum sânt separate capetele copiilor de corpul lor. Uneori, le făcea o incizie în ceafă, pentru a-i face să moară încet, moment în care devenea foarte excitat şi, în timp ce ei sângerau de moarte, el se masturba uneori pe ei, iar alteori o făcea după ce muriseră si corpurile le erau încă fierbinţi...

Ca să înăbuşe ţipetele copiilor când voia să aibă relaţii cu ei, le punea mai întâi o frânghie în jurul gâtului şi îi ridica la trei picioare deasupra solului, după care dispunea să fie daţi jos exact înainte de a muri, şi le poruncea să nu scoată nici o silabă. După asta îşi excita membrul până ce ejacula pe stomacurile lor. Când termina, le tăia gâtul şi le separa capetele de trup. Uneori, după ce mureau, întreba care dintre ei avea cel mai frumos cap"...asa suna o parte dintr'o declaratie a unuia dintre servitorii lui Gilles de Rais,in procesul intentat in numele celui din urma.Sigur nu aveti idee cine Gilles de Rais.A trait in secolul XV si a fost unul dintre cei mai oribili criminali in serie.Va las doar declaratia de mai sus si cateva date:''pasiunile'' lui au fost baietii blonzi cu ochi albastri,a ucis cateva sute de copii,multi dintre ei au fost si violati,majoritatea au murit decapitati,avea o mare excitare masturbandu'se in fata copiilor( vii sau morti) de multe ori chiar facand sex cu corpurile inca fierbinti ale celor pe care ii decapita,ejaculand intotdeauna pe aceste trupuri(din nou,vii sau morti).A trait in Franta si a fost unl dintre maresalii Ioanei d'Arc.A fost condamnat la moarte prin strangulare si apoi corpul i'a fost ars pe rug.

Si acum ne e frica sa iesim seara pe strada ca in Romania exista 123 de detinuti in libertate.Fiti seriosi.Daca va feriti de oroare,oroare veti intalni.

Un comentariu:

Anonim spunea...

:(( nah tare m-i intristat... i-as taia "aia" in 2 pe viu si i-as bagao pe gat fortzat... dupaia ias taia mainile si las plesnii peste c'''e cu ele..duuaamnee..