Primul fragment din ceea ce nu știu ce va fi.Un text fictiv cu un personaj la fel.
''Urăsc strada care ducea din periferie spre centru.Strada care se naște în mizeria și lăcomia periferiei și crește spre centru.Aveam vise de copil ce s-au lungit ani de-a rândul, țintind strada asta.Nu o uram când eram mic.Nu știam exact la ce folosește sau cui îi folosește, pt mine era un maidan al jocului, al feeriei de copil.Când am început să conștientizez ce semnificație are deja sentimentul de ură se năștea.
''Urăsc strada care ducea din periferie spre centru.Strada care se naște în mizeria și lăcomia periferiei și crește spre centru.Aveam vise de copil ce s-au lungit ani de-a rândul, țintind strada asta.Nu o uram când eram mic.Nu știam exact la ce folosește sau cui îi folosește, pt mine era un maidan al jocului, al feeriei de copil.Când am început să conștientizez ce semnificație are deja sentimentul de ură se năștea.
Toți știau că strada asta era o scăpare, o revoluție se năștea în fiecare răzvrătit care se îneca cu fumul gros și praful din cartierul nostru.Am început să văd strada asta ca pe un covor roșu care pornea de la noi, ros și murdar și devenea tot mai stralucitor cum înainta spre centru.Poate o uram mai mult pt că nu știam unde duce exact.Știam că ajung în centru.Dar ce e acolo?Ce mă așteapta?Voi face față?Asta mă întrebam pe la 13-14 ani când viitorul meu era Mariana și fabrica de mobilă din capătul cartierului, aia de pe malul râului.Acolo era bariera lumii mele.Malul râului.Peste el era o altă lume dar cel mai apropiat pod era prea departe.De la mal incepea tot ce știu și se termina vag pe strada asta, undeva foarte în față, se pierdea în orizont.N-am știut niciodată unde e bariera dintre noi și ei, dintre periferie și centru, dintre praf și parfum, dintre mizerie și adidași încă nerupți.
Aici la noi sunt tipuri de oameni... toți, toate, albi și negri(fără rasism), mici și mari, curați și murdari.Ce vreau să vă spun?Momentele interesante pe care le-am trăit cu această stradă.Unii o văd ca pe o stradă a speranței, calea victoriei sau un drum al făgăduinței.Unii au avut mereu nevoie de ea pt speranță.Și le-a venit ziua când au vrut să pornească pe ea.Aici am întâlnit două tipuri.Erau cei care plecau pe ascuns, noaptea, ca flăcăii lui Creangă, cu o traistă pe umăr și pantalonii rupți.Au impresia că sparg o graniță, că trec dincolo către ceva.Ei dispăreau subit dintre noi și fugeau dincolo cu speranța de a se întoarce într-o zi în cămașă și pantofi lăcuiți, spre aplauzele noastre, ale celor ce suntem blocați aici.Am găsit foarte multe traiste în locul în care azi știu că e granița dintre cele două lumi.
Alții, vor să plece din acest loc slinos, ca pe un covor roșu.Vor o paradă când pleacă.Vor ca toți să știe că ei au pornit la un drum mare spre ceva luminos, spre a se manifesta în centru.Vor aplauze și încurajări, vor să știe toți că ei sunt cei curajoși.Eu eram unul dintre cei mici ce stăteam undeva în spate privind toată mascarada asta ieftină.Nu aplaudam, nu încurajam.Îi vedeam pe acești tineri mai mari ca mine cum porneau la drum, cu alaiul în spate, precum niște țigani spre cătănie.Zilele trecute m-am întâlnit cu doi dintre ei.Doi dintre cei care au reușit.Le-am dat 10 000 și am plecat mai departe...
Culmea pe care nu o înțelegeam când eram copil era că soarele răsărea din periferie.Soarele răsărea de la noi dar nu apunea în centru.Niciodată.Noaptea aparea peste noi fără să știm unde apune soarele.Acum am înțeles.Și de aici se vede răsăritul de peste periferie.Am un deja vu.Dar am învățat aici ca de oriunde răsare, soarele se naște în oraș, în centru dar sunt mulți.Sunt mulți, mulți apun repede sau sunt ținuți sus doar aparent.
Am văzut mult timp această strada care diferenția ca pe un covor roșu care în periferie era ros și murdar și vai de steaua lui iar în centru se umplea de diamante și parafumuri fine.Am înțeles că în centru e distrus, e furat pe bucăți iar ce rămane e acoperit cu smoală și schelete de suflete.Periferia mea e sfântă printre păgânii ăștia de aici.Dar aici nimic nu e la fel ca ieri și mâinele nu are frică de dumnezeu sau de orice altceva.Periferia e la fel și nu se schimbă.Nu poți face dintr-o curvă, o doamnă.
Acum mai trec din când în când, stând în autobuz cu căștile pe urechi și judecând oamenii, mai trec prin cartierul ăla.L-am uitat, de fapt nu vreau să-mi amintesc și zilele îmi trec și trec și eu.
Uite un domn interesant.Prea elegant pt autobuzul ăsta...ce caută oare?Lanțul ăla de la gât ori îl știu toți o făcătură ori încă nu l-au aflat.E puțin grizonat dar nu pare bătrân.O fi un afacerist, prost și fost, care a rămas cu costumul, datorii și niște prieteni noi cu ceafă groasă.S-ar putea să....''
Acum mai trec din când în când, stând în autobuz cu căștile pe urechi și judecând oamenii, mai trec prin cartierul ăla.L-am uitat, de fapt nu vreau să-mi amintesc și zilele îmi trec și trec și eu.
Uite un domn interesant.Prea elegant pt autobuzul ăsta...ce caută oare?Lanțul ăla de la gât ori îl știu toți o făcătură ori încă nu l-au aflat.E puțin grizonat dar nu pare bătrân.O fi un afacerist, prost și fost, care a rămas cu costumul, datorii și niște prieteni noi cu ceafă groasă.S-ar putea să....''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu