Sunt un om ce greșește.Greșesc în toate domeniile vieții.Mai am aproximativ 99% să devin perfect deci greșeala îmi stă în cale des și nu reușesc să n-o încalec rar.Greșesc.Greșesc cu niște chestii absolut absurde.Greșesc față de oamenii cărora le port grijă și pe care îi respect.Greșesc la muncă.Greșesc în decizii și judecată.Greșesc rău de tot sau fac greșeli care nu afectează.Dar ideea e că greșesc.Dar în fața actului împlinit îmi plec capul, îmi cer scuze și dacă e de reparat încep demersurile imediat.Dar îmi asum greșeala.Greșesc din necunoștiință, din neatenție, din prostie.A greși e omenesc și eu sunt unul dintre acei afurisiți de umani.Dar îmi recunosc greșeala și îmi asum toate consecințele.Nu fug de feedbackul acțiunilor mele.Capul încă îmi stă bine pe umeri.Repet, îmi asum păcatele.Dar urăsc până la saturație oamenii care nu-și asumă faptele, care nu-și asumă greșelile, care greșesc și fug de consecințe.Nu le pot înțelege gândirea cu toate că, pe vremuri, făceam și eu la fel.Dar m-am deșteptat și corectat.Și le explic și lor.Și stau să le bag în cap lucrurile astea și nu înțeleg, mă blamează și ultima cuvântare e că eu am ceva cu ei.La asta se ajunge mereu.Unde vă sunt principiile?Odată ce greșești, recunoaște și asumă-ți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu