Pagini

marți, 8 decembrie 2009

GuessWho şi Spike

Mi-am luat de dimineață cele două albume cu GSPul.Am găsit cam greu Spike, mi se spunea că au primit doar GuessWho, dar am găsit apoi.Am ajuns de ceva vreme la lucru(între am fost pe drumuri) și m-am pus pe ascultat.Am fost curios cum sună piesele noi ale lui Laur,căci albumul Probe Audio l-am luat și asculat în heavy rotation de ceva vreme.Piesa Visează, cu Camuflaj îmi place foarte tare.E o combinație între trei voci excepționale cu niște timbre unice.Am ascultat-o mult de tot.7 03 2006 e scrisă foarte bine.
    Acum ascult albumul lui Spike.L-am ascultat odată pe tot și acum merge din nou.Va cam merge azi de multe ori.Nu am ascultat foarte atent piesele ca să pot face o recenzie pe fiecare dar tot albumul sună foarte bine.O evoluție evidentă față de primul album.Același stil pe Spike dar foarte bun.Am rămas încântat.
18 lei cheltuiți foarte bine.Aștept să văd care a fost tirajul GSP de azi, câte albume au ajuns pe masa de Crăciun a oamenilor.
Apropo.Ține-ți minte 3 cuvinte:sunteți penibili cei ce au ieșit la 7 dimineața la chioșcurile de ziare iar la ora 8(mai devreme) cele două albume erau deja la download.Ce căcat mare faceți.

Mai jos urmăriți clipul Locul Potrivit.

Niciun comentariu: