vladimir
vladimir n-avusese niciodată o undiţă bună, doar un băţ pe post de unealtă acaparatoare de peşti, cu un damil ieftin şi nişte ace pe care numai el ştia să le confecţioneze. tatăl lui era ciobanul care pleca cu oile satului şi-n satul ăsta, în afară de mama, toţi sunt nişte nenorociţi. în timp ce tatăl lui vladimir era plecat, tot satul se delecta cu mama lui, o domniţă cu moravuri îndoielnice şi fusta liberă. şi tata, acum în detenţie, fusese unul dintre primii sătenii doritori de ea. şi la întoarcere, tatăl lui vladimir era plătit în vreo două oi, bătrâne şi şchioape or cu boli de mâncat.
dar noi doi ne ştiam deja bine. când tata mergea pe la mă-sa, aceasta îl trimitea pe vladimir la noi, să ne jucăm. pescuiam de mici, cu mâinile goale, la pârâul din fundul micii noastre livezi. coboram printre meri şi câteva tufe de soc şi ajuneam la un fir de apă, puţin tulbure. nu ne descălţam niciodată dar ne sufulcam mânecile şi stăteam ore întregi în apă. vladimir avea nenorocul să prindă mulţi şerpi. asta-l încuraja mereu.
- damian, şarpele ăsta are solzi?
- da.
- peştii tăi au solzi?
- da.
- păi şarpele face cât trei zile de pescuit d-ale tale. uite-te la el, are solzi, înoată, chiar şi gura îi seamănă cu ăi mici ai tăi. se pune la captură. şi e lung, face cât peştii tăi adunaţi pe câteva zile. da e captura mea, damian, o duc acasă.
mereu ducea şerpi acasă. niciodată n-am avut curajul să-l întreb ce făcuse cu ei. a doua zi părea la fel de înfometat ca seara, iar când venea la noi, mama îi punea porţie dublă, eliminând din mine spaima că vladimir mănâncă şerpii.
dar acelea erau zile noastre june de pescuit. ajunşi amândoi bărbaţi în toată firea, nu ne pierdusem îndemânarea. veniţi în tulcea, ieşeam des la vânătoare şi pescuit. luam barca lui vladimir, cumpărată cu banii primiţi de taică-su, într-o primăvară, când se duse cu oile la târg. tot satul era pe urma lui, când se alfaseră. ajunseseră pe ascuns acasă, punând banii la sigur şi apoi umblând prin sat. tata îl omorâse printr-o lovitură grea de topor. de atunci e tata în detenţie. aveam şi noi vreo 7-8 oi şi-am rămas fără ele din pricina tatălui lui vladimir. şi din banii ăia, vladimir, cumpărase o barcă, imediat după ce am ajuns la tulcea.
ieşeam în fiecare dimineaţă la pescuit. între timp, băţul ştirb al lui vladimir se transformare într-o undiţă cu care puteai cârmui şi barca. îmi spunea adesea că barca îl costase, dar undiţa-l sărăcii la loc. ieşeam dimineaţa după peşte. nu ne prea ocupam cu nimic în rest. muieruştele noastre, surorile zimniceştilor, lucrau acasă covoare şi carpete cât să ne ţină şi pe noi.
acum vladimir e mort de ani buni. i-a vândut neveste-sii războiul cu care-şi câştiga pâinea pentru nu ştiu ce sumă cu care vroia să-şi achiziţioneze o şalupă mai ca lumea. spunea că ăsta fusese rostul primit de la tatăl lui doar că el risipise parte mare din banii lui pe undiţa aia. a fost omorât de un cumnat cu o lovitura zdravănă de topor, ceea ce, iniţial, m-a culpat pe mine, toţi ştiindu-ne istoria părintească, a mea şi a lui vladimir.
- damian, tu n-ai nicio vină în moartea tatei, cum n-am nici eu în pierderea oilor voastre. asta ne ţine în tovărăşie şi pentru asta pescuim atât de bine.
acum vladimir e mort de ani buni. stânjeneala mea privind undiţa lui mă oprise multă vreme să-l întreb multe pe vladimir. cel mai mult mă ucidea faptul că în fiecare dimineaţă, pe când ieşeam cu barca, ne îndepărtam de mal, vedeam pe buzele lui vladimir, o rugă. buzele i se mişcau întru nişte cuvinte, timp în care cârmuia barca, parcă neabsorbit de cuvinte. era o rugă, dată spre ziua de pescuit. ce mă nelămurea şi nici acum n-am mare linişte în privinţa asta a fost, dacă ruga era pentru prinderea a cât mai mulţi peşti sau ca vremea bună să domine cerul, să nu se stârnească asupra noastră nicio furtună. îşi mişca buzele şi încercam să-i sug cuvintele dar nu reuşisem niciodată. în zilele cu pradă bună, mă puteam jura că se ruga pentru peşte. în schimb, când se închidea cerul, viceversa, ruga mergea spre soare.
dar vladimir e mort, cu toporul lui la cap, iar eu nu ştiu acum, singur mergând la pescuit pentru ce să mă rog. s-o fac pentru peşte sau pentru ca furtuna să mă ocolească? niciodată nu m-am gândit la asta. vladimir spunea mereu cuvintele înălţătaore iar eu priveam spre gura lui. ah, vladimir bătrâne, fă rugă, de unde eşti, aşa cum ştiai tu. roagă-te pentru ce vrei tu, cum făceai tu, dar roagă-te.
2 comentarii:
pe buna dreptate minte luminata :p
multumesc
Trimiteți un comentariu