alchimistul - paulo coelho

nu prea stiu de ce datile trecute cand am citit cartea asta m-a impresionat atat de mult. nu vreau sa-i fur meritele, e buna cartea, dar nu asa fenomenala cum e si prezentata si cum mi s-a mai parut mie. e o carte de citit intr-o seara. m-am apucat de ea ieri seara si dimineata la cafea am terminat-o. e draguta povestea. ciobanul santiago isi urmeaza legenda personala si dupa un vis repetat de doua ori, o vizita la o tiganca, se porneste in calatoria vietii lui. inainte de a porni, intalneste un rege, moment dupa care e convins sa pornesca in cautarea comorii ascunse. trece din andaluzia pe continentul african si dupa ce se trezeste jefuit lucreaza un an la un magazin de cristaluri. readuce la viata magazinul, crescandu-i si vanzarile. dar isi continua calatoria si porneste prin desert. ajungand intr-o oaza, il cunoaste pe Alchimist alaturi de care isi gaseste comoara. imi place foarte mult ca nu s-a pus accent pe nume. in afara de numele ciobanului si al regelui, repetat de cateva ori, nu exista altele. toti ceilalti sunt Negustorul, Englezul etc. asta spune chiar la inceput, daca ar scrie o carte ar folosi doar numele personajului principal. mi-a placut foarte mult momentul in care santiago vorbea cu vantul, soarele, cerul, a fost un moment dragut. foarte putina dragoste in carte, chiar daca intalnirea cu fatima e exagerata. o carte simpatica dar eu as fi detaliat mai mult, as fi facut-o "mai capodopera". nu m-a impresionat la fel ca prima sau a doua oara, poate din cauza ca intre timp am citit multi alti autori, mult mai profunzi decat coelho, habar n-am. dar iti da o stare de optimism, de buna dispozitie. dupa lunga calatorie a lui santiago, ajuns la piramide, intelege ca ceea ce cauta, comoara ascunsa, se afla tot in andaluzia. un cufar plin cu aur. o carte buna per total. o carte in care se vorbeste despre vise si comori, din care aflam ca ceea ce ne dorim mai mult e chiar langa noi. o carte de calatorie, de descoperiri, o carte optimista