reinventează-mă

reinventează-mă

eu nu exist. acum nu, nu de acum încolo. nu mai exist, draga mea, iar tu va trebui să mă reinventezi căci altfel de acum încolo vei fi solitară şi nu n-ai să rezişti o zi în lumea asta fără mine.trebuie să mă reinventezi cum eram eu înainte, cât de mult poţi. pentru că eu nu mai exist iar tu ai nevoie de mine. inventeză-mă.

va trebui să-mi alegi culoarea ochilor, înălţimea urechilor, lungimea părului, textura palmelor şi a feţei, numărul de gene, rigiditatea frunţii şi a călcâielor. nu te va ajuta nimeni, vei fi tu şi imaginaţia ta plină de voioşie. sufletul meu se plimbă aiurea prin văzduhul garsonierei tale şi pierde fâlfâiere cu fâlfâiere din zborul său de fiecare dată când te răzgândeşti asupra texturii buzelor. ştiu că e greu şi îţi cer să mă visezi, să adormi şi să vorbeşti cu mine în somn, să-mi atingi degetele, toate, să nu uiţi nimic, căci tu trebuie să mă reinventezi. dar va trebui să mă reinventezi imprefect, ca şi cum nu-ţi aparţin. trebuie să faci asta, atât pentru mine cât şi pentru tine. vreau să-ţi aminteşti umbra mea de ce parte a trotuarului se plimba, pentru a nu mă dezechilibra. vreau să-mi creezi visele şi ţelurile (alea vechi dar îmi poţi acorda unele noi), să-mi pui la loc în suflet toate amintirile noastre şi, să nu ai îndrăzneala de a uita cel mai mic detaliu, căci mă voi sparge în mii de săgeţi otrăvite şi te vor atinge fiecare dintre ele. draga mea, tu eşti sculptorul meu acum, eşti poetul chipului meu şi pictorul amintirilor mele. te rog, concentrează-te. scoate din dulapul vremurilor noastre toate hainele pe care le purtam şi aruncă-le pe jos. atinge-ţi bărbia şi lobul urechilor ca şi cum ţi le-aş atinge eu şi crează-mi amprenta. aruncă-te-n fântâna nopţilor de gardă asupra stelelor şi dă-mi parfumul pe care crezi că l-aş purta. hai, te descurci bine până acum. reinventează-mă căci eu nu exist şi-ţi va fi greu. trebuie să-mi dai mersul de altădată şi fluenţa cuvintelor când îţi recitam din nichita sub platani plantaţi aiurea. nu greşii cu nimic în privinţa gândurilor mele. aici îţi va fi cel mai greu. nicio amintire să nu-mi lipsească altfel amnezia cu care mă voi trezi îţi va cădea în culpă şi tot efortul ăsta va fi de prisos.

vreau să stai nopţi întregi ca un olar, să mă inventezi centimetru cu centimetru, gând cu gând, sentiment cu sentiment, sânge cu sânge. doar aşa voi ştii că m-ai iubit vreodată. căci eu nu mai exist din vina ta. m-ai creat odată sub chipul şi înfăţişarea diavolului singurătăţii şi m-ai purtat ca pe un pendativ. acum nu mai exist şi e numai vina ta, iubito. crezi că aş putea exista fără tine, fără mângâieri şi sărutari? fără chipul tău? fără vocea ta? nu, nu pot exista şi am încetat să exist. acum trebuie să mă inventezi aşa cum am fost şi să mă predai lumii ca unul nou neatins de nemiloasa lavă a vulcanului despărţirilor. va trebui să mă redai lumii chiar dacă lumea nu va mai avea nevoie de tine. va fi o lume fără tine dar trebuie să mă reinventezi şi să-ţi faci datoria, pentru că eu nu mai exist şi  tu m-ai aruncat câinilor dreptăţii şi a conştientului să mă devoreze ca pe un neom, uitat de simţuri. sunt un suflet ce-ţi orbitez zilele şi orele până mă vei reda lumii.

reinventează-mă, nenorocito.